Măsurile adoptate de pompierii ialomițeni pentru siguranța cetățenilor pe timpul desfășurării Festivalului Freeland

Recomandări de siguranță ale jandarmilor și pompierilor pentru Festivalul Freeland din Slobozia. FOTO:IJJ Ialomița

Începând de azi, 12 iulie și până duminică 14 iulie, în incinta Pădurii Peri din municipiul Slobozia se va desfășura a treia ediție a Festivalului Freeland, un eveniment așteptat cu entuziasm de către comunitate.

În acest sens, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Barbu Catargiu” al județului Ialomița a dispus măsurile necesare, astfel încât și ediția de anul acesta, să se desfășoare în condiții de siguranță.

„Pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență care s-ar putea produce, salvatorii ialomițeni, alături de colegii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov și a celor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Știrbei Vodă” al județului Călărași vor monitoriza permanent evoluția dinamicii din teren, iar la nevoie vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea acțiunilor de răspuns în sprijinul cetățenilor.

În perimetrul de desfășurare al festivalului vor fi operaționalizate trei Puncte de prim ajutor, care vor fi deservite de paramedici pompieri, voluntari, personal medical UPU- SMURD-SAJ.

Pentru transportul persoanelor care vor necesita investigații medicale suplimentare, la spital, sunt dislocate la locul evenimentului  două ambulanțe de prim ajutor medical și o autospecială pentru transport personal și victime multiple.

De asemenea,  vor fi mobilizate permanent, trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și o motopompă.

Inspectorii de prevenire vor efectua în toată această perioadă acțiuni de verificare a operatorilor economici, precum și a obiectivelor existente în interiorul zonei de desfășurare a festivalului,  în vederea identificării și înlăturării stărilor de pericol și a potențialelor cauze ce pot genera situații de urgență.

Pentru a ne bucura de acest eveniment devenit tradiție, reamintim câteva măsuri preventive pentru siguranța participanților:

să aibă o conduită potrivită, să aibă grijă de siguranța lor și a celorlalți, iar în cazul în care situația o va impune, să urmeze cu strictețe recomandările organizatorilor pentru a asigura evacuarea din zona de risc.

este interzis fumatul în afara locurilor special amenajate sau aruncarea la întâmplare a țigărilor și chibriturilor aprinse;

este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de uscăciune avansată, precum şi pe timp de vânt;

copiii nu trebuie lăsați nesupravegheați;

parcarea autoturismelor se va realiza astfel încât, să nu se blocheze căile de acces pentru intervenția autospecialelor sau să fie împiedicat accesul la hidranții exteriori” – Jandarmeria Ialomița.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*