Marian Pavel, președinte al Consiliului Județean Ialomița și candidatul PSD la președinția Consiliului Județean Ialomița, a transmis un mesaj către locuitorii județului și spune că nu a existat localitate prin care nu a trecut măcar o dată pe an pentru a dezvolta parteneriate administrative cu primarii și le propune cetățenilor să continue împreună și următorii patru ani.
Marian Pavel a afirmat că se împlinesc patru ani de când a devenit președinte al CJ Ialomița și acum vine în fața cetățenilor pentru a le mulțumi pentru încrederea acordată.
„Au fost ani plini de provocări, cu multe proiecte implementate și cu bugete considerabile investite în județul nostru, indiferent că vorbim de infrastructura rutieră, de sănătate, educație, cultură, sport, tineret sau culte.
Toate acestea nu ar fi fost posibile fără echipa de oameni profesioniști pe care am avut-o alături la Consiliul Județean, coordonată atât de eficient și creativ de Alexandru Potor, administratorul public al județului, reușind astfel să absorbim peste 98% din finanțările europene din cadrul acestui mandat!
Principalele prioritățile declarate în anul 2020 au fost drumurile județene și infrastructura de sănătate” – Marian Pavel.
Președintele CJ Ialomița s-a referit la câteva proiecte realizate în acest mandat.
„Putem afirma după acești patru ani că nu există drum județean pe care să nu se fi intervenit, prin modernizare, reabilitare sau întreținere. În ceea ce privește sănătatea, amploarea investițiilor în cele patru proiecte din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia depășește suma de 220.840.000 lei, suma vorbind de la sine despre eforturile depuse pentru asigurarea unor servicii de sanatate la standarde europene!
Aceste priorități precum și alte investiții au fost duse la îndeplinire cu sprijinul echipei de consilieri județeni, prilej cu care le mulțumesc!” – candidatul PSD la președinția Consiliului Județean Ialomița.
Marian Pavel le propune ialomițenilor să continue împreună încă patru ani pentru a duce la bun sfârșit investițiile aflate în desfășurare.
„Vă spuneam pe-atunci că mi-ar fi plăcut să pot trece pe la fiecare în parte. Acum, la sfârșit de mandat, știți bine că nu a existat localitate prin care să nu fi trecut măcar o dată pe an, dezvoltând parteneriate administrative cu fiecare doamnă sau domn primar, indiferent de formațiunea politică a edilului, astfel încât să facem cât mai multe pentru dumneavoastră, locuitorii județului nostru. Dovadă stau alocările bugetare nepărtinitoare și finanțările tuturor localităților prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ialomița!
Vă propun să continuăm împreună și următorii patru ani! Să ducem la bun sfârșit investitiile aflate în desfășurare, precum și toate proiectele pe care ni le-am propus pentru dezvoltarea județului Ialomița!
Vă asigur de întreaga mea considerație și deplina disponibilitate pentru propunerile voastre!” – Marian Pavel.
– Comandat de Partidul Social Democrat – Filiala Ialomița
– Executat de SC CityDigital Media SRL – portal: www.ilnews.ro
– CUI mandatar financiar coordonator: 21240002
Be the first to comment