Trei persoane urmărite sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate, condamnate pentru fals privind identitatea, încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și infracțiuni rutiere au fost depistate și încarcerate de polițiștii ialomițeni de investigații criminale.
Potrivit IPJ Ialomița, polițiștii au depistat o femeie în vârstă de 26 de ani, din comuna Bărbulești, pe numele căreia instanța a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de un an, pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea. Aceasta a fost condusă și încarcerată în Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou, județul Prahova.
Un alt bărbat, în vârstă de 52 de ani, din comuna Axintele, pe numele căruia Judecătoria Urziceni a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii a fost depistat de polițiști, fiind încarcerat în Penitenciarul Slobozia pentru a-și executa pedeapsa de un an și 11 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție în formă continuată.
În urma activităților desfășurate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Ialomița a fost depistat, pe raza comunei Munteni Buzău, un bărbat în vârstă de 27 de ani, împotriva căruia Tribunalul Ialomița a emis un mandat de executare a pedepsei, de doi ani și șase luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Slobozia.
Be the first to comment