Magazinele Enel din județul Ialomița vor fi închise și mâine, 26 decembrie, zi liberă legală

Magazinele Enel din județele Constanța, Tulcea, Călărași și Ialomița vor fi închise luni, 26 decembrie, zi liberă legală. Serviciul de call center va fi disponibil în această zi numai pentru informații în sistem automat precum transmiterea indexului, detalii despre factură și sold. În celelalte zile, magazinele Enel vor funcționa după programul obișnuit: de luni până vineri, între 08.00 – 16.00.

Cea mai mare parte a operațiunilor pot fi realizate prin canale digitale și nu necesită deplasarea în magazinele Enel. De aceea, clienților li se recomandă să folosească în continuare opțiunile digitale de comunicare, de primire și de plată a facturii, precum și contractarea online. Astfel, aceștia au la dispoziție două variante simple pentru a primi factura electronică, imediat ce a fost emisă: pe mail sau prin sms, sau pot opta pentru descărcarea copiei facturii de aici.

Pentru a trimite indexul pentru electricitatea consumată, pe lângă secțiunea Index din cadrul aplicației MyEnel, clienții pot apela (în timpul perioadei de telecitire specificată pe factură) numărul de telefon gratuit 0800.07.08.09 sau numărul cu tarif normal 021.9977.

Pentru a trimite indexul pentru consumul de gaz, clienții pot suna la numărul gratuit 0800.07.07.01, tasta 1, sau la numărul cu tarif normal 021.9977, în cazul în care distribuitorul lor este Delgaz Grid, Distrigaz Sud Rețele, Gaz Est, Gazmir , Premier Energy sau Progaz P&D (între 22 și 26 ale fiecărei luni). De asemenea, indexul pentru consumul de gaze naturale poate fi transmis și prin aplicația My Enel, dacă distribuitorul este una dintre cele șase companii menționate.

Pentru a intra în contact cu un consultant Enel, clienții pot utiliza următoarele numere de telefon: 021/977 (cu tarif normal, apelabil din România) sau 0040/372.436.436 (număr apelabil din străinătate), în timpul programului, respectiv de luni până vineri între orele 08.00 – 20.00, iar sâmbăta în intervalul 08.00 – 13.00. La aceste numere pot fi aflate informații despre facturi și sold, despre contract, pot fi activate servicii precum factura electronică și altele.

Mai mult, clienții pot alege să utilizeze aplicația MyEnel, care poate fi activată cu ușurință fie online, pe my.enel.ro, fie prin descărcarea aplicației pentru telefonul mobil în mod gratuit, de pe App Store sau Google Play. Prin intermediul acesteia, clienții pot primi și plăti facturile de energie electrică sau gaze naturale, își pot înregistra indexul sau verifica balanța de plată. De asemenea, în aplicația MyEnel, în secțiunea Contractare Rapidă, sunt disponibile ofertele comerciale, astfel că atât clienții existenți, cât și cei potențiali au posibilitatea de a transmite online solicitări de încheiere a unui contract de furnizare de energie electrică sau de gaze naturale.

În cazul în care clienții doresc în continuare să efectueze plata în numerar, este recomandată utilizarea automatelor de plată de tip self-pay, amplasate în rețelele de magazine Profi, Auchan, Mega Image, Carrefour, Kaufland, precum și în magazinele alimentare.

Alte variante pentru achitarea facturii mai sunt: ATM–uri (bancomate), debit direct, internet sau transfer bancar. Detalii despre partenerii bancari și comerciali ai Enel se regăsesc pe factura de energie electrică, precum și aici.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*