Echipele RAJA au sistat furnizarea apei potabile către toți consumatorii din orașul Căzănești, județul Ialomița, joi, 10 martie, în intervalul orar 14.00 – 16.00, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada Nordului.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții RAJA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, în perioada Sărbătorilor Pascale, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița a adoptat măsuri menite să asigure un nivel ridicat de protecție la nivelul comunităților. Astfel, […]
Meteorologii au emis o avertizare de vreme rea pentru județul Ialomița. Astfel, în perioada 30 septembrie, ora 10 – 1 octombrie, ora 10, este în vigoare un cod galben de ploi de ploi și vânt. […]
Echipele furnizorului de energie electrică vor executa vineri – 03 noiembrie 2023, lucrări de întreținere și reparații la nivelul instalațiilor din localitatea Dridu, județul Ialomița. Fără curent, Stația de Pompare Dridu nu va putea funcționa, […]
Be the first to comment