Jumătatea estică a județului Ialomița se află timp de 24 de ore sub avertizare cod galben de vânt și ploi.
Administrația Națională de Meteorologie a emis această avertizare valabilă din data de 28 august de la ora 10 și până pe 29 august, ora 10.
În intervalul menționat, în Dobrogea și estul Munteniei vor fi averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 45…55 km/h) și trecător descărcări electrice. Prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că, miercuri 20 septembrie 2023, este termenul de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului fiscal cu privire la aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare: – […]
Pompierii militari călărășeni, alături de colegii de la ISU Ialomița intervin cu mai multe autospeciale de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui Incendiu de amploare în localitate Horia, comuna Axintele, județul Ialomița. Incendiul […]
Un polițist local din Slobozia este cercetat penal după ce, în urma unui conflict în timp ce se afla în timpul liber, ar fi bătut o tânără de 24 de ani. Agentul a ajuns la […]
Be the first to comment