Cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române a avut loc luni, 04 aprilie, ceremonialul de premiere a jandarmilor care s-au remarcat pe plan profesional.
Anul acesta, insigna onorifică „de onoare al anuluiʺ a fost acordată de către inspectorul general al Jandarmeriei Române, general de brigadă Alin Mastan, plutonierului adjutant Valentin Necula din cadrul Jandarmeriei Ialomița.
Acesta a fost omul potrivit la locul potrivit, salvând două femei dintr-un autoturism răsturnat pe câmp, în timp ce se deplasa către serviciu cu autoturismul personal, nefiind însă primul accident la care intervine să dea o mână de ajutor în timpul liber.
„Plutonierul adjutant Valentin Necula știe că misiunea de jandarm nu se termină când ți-ai predat serviciul celuilalt coleg sau când îți dai jos uniforma. Este un om dedicat meseriei și un exemplu de responsabilitate și profesionalism pentru noi toți și suntem mândri de el”, au transmis colegii acestuia.
Be the first to comment