Jandarmii ialomițeni, din dorința de a fi alături de Maria Gabriela, o fetiță în vârstă de 12 ani, internată la Institutul Clinic Fundeni diagnosticată cu leucemie, nu au rămas nepăsători apelului umanitar lansat la nivel local și s-au prezentat încă de la primele ore ale dimineții la Centrul de Transfuzie Sanguină Ialomița pentru a dona sânge.
„Un gest atât de simplu, care, pe lângă satisfacția de a ajuta, aduce o alinare celor care sunt în suferință și care, mai mult ca oricând, au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor. De altfel, în cadrul Jandarmeriei Ialomița există mai mulți jandarmi care sunt donatori onorifici, în sensul că, periodic, merg și donează sânge”, au transmis reprezentanții IJJ Ialomița.
Acești au mulțumim celor care și-au arătat disponibilitatea pentru a se implica în această inițiativă onorabilă și au lansat și un îndemn pentru toți membrii comunității, să se alăture prin voluntariat acestor acțiuni umanitare, în scopul acordării unui real ajutor persoanelor aflate în dificultate.
Be the first to comment