Creșterea gradului de siguranță al cetățenilor prin asigurarea măsurilor de ordine la manifestările cu public numeros și participarea la misiuni de menţinere în sistem integrat au fost principalele obiective ale Jandarmeriei Ialomița în luna noiembrie 2024.
Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii trecute, 787 de misiuni de ordine publică, dintre care, 311 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări sportive, religioase, cultural artistice, activități de protest, manifestații comerciale sau vizite oficiale, 61 de misiuni de intervenție, iar 415 de misiuni de menținere a ordinii și siguranței publice, prioritatea fiind asigurarea unui climat de siguranță civică și intervenția promptă pentru soluționarea problemelor sesizate de cetățeni.
Jandarmii ialomițeni au asigurat intervenția la 61 de evenimente semnalate prin sistemul unic de urgență 112 sau prin alte mijloace. De asemenea, au participat la 73 de acțiuni în cooperare cu alte instituții și au fost puse în aplicare un număr de 29 mandate de aducere a unor persoane.
În urma misiunilor executate, jandarmii ialomițeni au constatat 122 de fapte care au perturbat ordinea și liniștea publică. În toate aceste cazuri, intervențiile au fost imediate și ferme pentru liniștirea cetățenilor care ar fi putut fi afectați. În acest sens, au fost aplicate amenzi în valoare de peste 32.000 de lei.
În perioada analizată au fost constatate 27 de infracțiuni: 11 în mod independent, iar 16 în cooperare cu poliția.
În luna noiembrie au fost desfășurate 11 activități preventiv-informative în cadrul programelor ”Ora de civilizație”, ”Invitație la fair play”, ”Spațiul public este al tuturor”, ”Consumul de droguri ne privește pe toți” și ”Școala în siguranță”, la care au participat peste 1000 de persoane.
Be the first to comment