Rezultatele de la examenul național de titularizare 2022 au fost publicate luni, 19 iulie, la sediile inspectoratelor școlare și pe platforma dedicată concursului.
Potrivit ISJ Ialomița, contestațiile se depun la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, luni, 19 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21.00, respectiv marți, 20 iulie, până la ora 12.00. Rezultatele finale se vor afișa în data de 27 iulie, la sediile inspectoratelor școlare județene și pe http://titularizare.edu.ro/.
La nivelul județului Ialomița, au fost corectate toate cele 187 de lucrări trimise în centrele de evaluare constituite pe discipline, la nivel național. 79 de lucrări au obținut note mai mari sau egale cu 7 (șapte), înregistrându-se și o notă de 10 (zece) la limba germană modernă (aceeași notă a etichetat activitatea candidatului și la inspecția la clasă). De asemenea, trebuie menționat că, din cei 79 de participanți cu note mai mari sau egale cu 7 (șapte), 23 sunt absolvenți în anul curent ai Liceului Pedagogic „Matei Basarab” din Slobozia, ai ciclului I de licență sau master.
Pentru a obține statutul de titular, un candidat trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte) atât la proba scrisă, cât și la inspecția specială la clasă și să fie repartizat pe un post didactic vacant publicat pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. Nota la proba scrisă are o pondere de 75% din media de repartizare, iar nota la inspecția specială la clasă sau la proba practică are o pondere de 25% din media de repartizare.
Informații suplimentare pot fi găsite pe platforma dedicată concursului: http://titularizare.edu.ro/.
Be the first to comment