Intervenție a pompierilor ialomițeni pentru lichidarea unui incendiu în comuna buzoiană Glodeanu Siliștea

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu. FOTO Arhiva ISU Ialomița

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină în cursul nopții trecute pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la o casă din comuna Glodeanu Siliștea, județul Buzău, comună aflată în raionul de intervenție a inspectoratului.

Potrivit ISU Ialomița, la locul solicitării s-au deplasat de urgență trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanța SMURD.

„La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta în interiorul casei. Pompierii militari ialomițeni, în colaborare cu doi voluntari ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate, au intervenit pentru lichidarea incendiului și înlăturarea efectelor negative produse de acesta aproximativ patru ore. Din fericire, nu s-au înregistrat victime”, au precizat sursele citate.

Au ars aproximativ 50 mp acoperiș din tablă pe astereală din lemn, trei camere cu toate bunurile aferente acestora, bunuri electrocasnice, cinci uși din lemn, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, alte materiale textile depozitate în podul casei.

Focul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui mijloc de încălzire nesupravegheat ori supraîncălzit.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*