Salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină joi, 27 octombrie, în ajutorul victimelor unui accident rutier petrecut în Coșereni, în care au fost implicate două autoturisme, un microbuz și șase persoane. În urma accidentului, trei persoane au ajuns la spital.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, la fața locului s-au deplasat trei echipaje operative, din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora au acționat și două echipaje ale SAJ Ialomița.
„În urma impactului au rezultat trei victime, doi adulți și un copil, conștiente, cooperante și neîncarcerate, care au fost evaluate și monitorizate de echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior fiind preluate și transportate la Spitalul Municipal Urziceni”, au transmis reprezentanții ISU Ialomița.
Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului și sablarea carosabilului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În perioada 25 – 29 octombrie, Romexpo, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României, organizează Indagra & Indagra Food 2023 – cel mai important concept de networking agricol și alimentar din România. […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, în Monitorul Oficial nr. 174 din 19 februarie 2021 a fost publicat Ordinul ministrului finanțelor nr. 203 din 16 februarie 2021 pentru aprobarea modelului, conținutului, modalității de […]
Muzeul Național al Agriculturii organizează în perioada 16-18 septembrie 2022, cea de-a IV-a ediţie a manifestării complexe “Pâinea şi vinul”, tematică promovată încă din 2011, când la Slobozia s-au desfăşurat lucrările celui de-al XVI-lea Congres internaţional […]
Be the first to comment