Inspectorii fiscali ialomițeni au determinat, în luna aprilie, sume suplimentare de plată de aproape 850.000 de lei

Mai mulți bani. FOTO arhivă
Mai mulți bani. FOTO arhivă

Demersurile de inspecție fiscală din luna aprilie a acestui an au vizat prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, dar și utilizarea noilor competențe de efectuare a verificării documentare ca formă de control fiscal.

Astfel, inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna aprilie, controale la contribuabili persoane fizice și juridice, înregistrând următoarele rezultate:

  • 19 inspecții fiscale efectuate (finalizate), din care 15 la contribuabili persoane juridice și patru la contribuabili persoane fizice;
  • 21 controale (controale inopinate), din care 14 la contribuabili persoane juridice și șapte la contribuabili persoane fizice;
  • 844,23 mii lei obligații suplimentare stabilite, din care 822,35 mii lei la contribuabili persoane juridice și 21,88 mii lei la contribuabili persoane fizice.

Din punct de vedere al ponderii impozitelor în totalul obligațiilor suplimentare stabilite, sumele din TVA dețin o pondere de 71,34 la sută, impozitul pe profit reprezintă o pondere de 4,09, iar alte impozite și taxe reprezintă o pondere de 24,57 la sută.

  • Principalele acțiuni în care au fost implicate structurile de inspecție fiscală în luna aprilie:
    controale inopinate pentru creșterea gradului de conformare voluntară la declarare și plată a obligațiilor fiscale de către contribuabili;
  • inspecții fiscale din proprie inițiativă efectuate la contribuabili persoane juridice și persoane fizice, care prezintă risc fiscal ridicat; pentru verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, a corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili;
  • verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impozitare și a situațiilor de fapt aferente;
  • inspecții fiscale efectuate în vederea soluționării în termen a deconturilor de TVA cu opțiune de rambursare primite pentru control anticipat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*