În Slobozia a început dezinsecția zonelor verzi din oraș

Se acționează pentru combaterea căpușelor și țânțarilor. FOTO Primăria Slobozia

Reprezentanții Administrației Publice locale Slobozia a început la sol tratamentul împotriva țânțarilor și a căpușelor în parcurile municipiului, unde, dată fiind restricția de circulație, acționează în fiecare zi.

După ridicarea restricțiilor de circulație, după data de 15 mai, intervenția continuă pe timp de noaptea, până la acoperirea întregii suprafețe a orașului. Astfel, în perioada 18 mai – 29 mai, între orele 22.00 – 6.00, o echipă specializată a DADP Slobozia va executa lucrări de dezinsecție pe domeniul public – în zonele verzi, scuaruri, în zonele de agrement, pe drumurile publice și pe zonele de protecție ale acestora.

Substanța folosită în acțiunea de dezinsecție este SOLFAC TRIO (cipermetrin, tetrametrin, piperonil butoxide), produs biocid avizat de Ministerul Sănătății și care face parte din grupa III de toxicitate (tip produs 18).

În cazul condițiilor meteo nefavorabile, acțiunea se va amâna până la o dată ulterioară.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*