Primarul orașului Țăndărei, Cristian Roman, este invitatul jurnalistului Paul Alexe, la ILnews TV. Subiectul discuției: proiectele de dezvoltare a orașului ialomițean aflate în implementare, în contextul crizei prețurilor declanșată de războiul din Ucraina.
La aproape doi ani de la realegerea sa la conducerea administrației publice locale din orașul Țăndărei, primarul Cristian Roman expune prioritățile pe care le are în vedere pentru modernizarea localității, accentul fiind pus pe implementarea proiectelor edilitare, de infrastructură rutieră, de extindere și dezvoltare a rețelelor de distribuție de apă potabilă și canalizare, precum și de extindere a rețelei de alimentare cu gaze naturale.
De asemenea, un interes deosebit există pentru oferirea unor servicii medicale de calitate pentru locuitorii orașului, dar și pentru ceilalți locuitori ai județului Ialomița. Astfel, în acest moment, se află în derulare proiectul cu cea mai mare finanțare la nivelul orașului Țăndărei, proiect ce are în vedere crearea unui ambulatoriu integrat.
Edilul a prezentat și stadiul proiectelor ce au în vedere dezvoltarea și formarea profesională a resursei umane, la nivelul orașului. Nu în ultimul rând, au fost prezentate și proiectele ce au în vedere latura recreativă din viața orașului, cum este cel al construirii unei noi case de cultură, un centru cultural multifuncțional modern.
Be the first to comment