Doi bărbați au fost reținuți de procurorii DIICOT Ialomița, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în urma unor descinderi imobiliare efectuate în Slobozia.
Potrivit Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Ialomița, procurori ai DIICOT, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, au pus în aplicare marți, 12 aprilie, șase mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului Slobozia, în urma cărora au fost descoperite și ridicate în vederea indisponibilizării 514,67 de grame de canabis, 10 semințe de canabis, două mărunțitoare mecanice, patru telefoane mobile, trei cântare electronice de mare precizie, suma de 400 de lei, precum și alte bunuri de interes, respectiv recipiente cu fertilizatori și pipe confecționate artizanal.
În urma acestor descinderi, două persoane au fost reținute pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc. Cei doi inculpați vor fi prezentați Tribunalului Ialomița cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, precum și de al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanța. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Be the first to comment