Polițiștii din Fetești au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 36 de ani bănuit de săvârșirea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție și lovire sau alte violențe. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al inspectoratului.
Potrivit IPJ Ialomița, din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că în cursul zilei de marți, 21 februarie, bărbatul, ar fi încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa de Judecătoria Fetești. El i-ar fi adresat injurii și ar fi agresat-o pe concubina sa deși luase la cunoștință despre faptul că împotriva sa a fost emis un ordin de protecție, prin care i s-a interzis să ia legătura, prin orice mod cu victima și cu fiica acesteia și să păstreze o distanță de minim 100 de metri față de locuința acestora.
Cercetările continuă sub supravegherea unității de parchet competente pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului.
Be the first to comment