Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Ialomița au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui bărbat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.
„În cauză s-a reținut faptul că, în perioada ianuarie – noiembrie, profitând de vulnerabilitatea unei persoane vătămate minore, inculpatul a racolat-o, a găzduit-o și transportat-o în diferite orașe din Romania, în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituției”, au precizat procurorii DIICIT.
La data de 26 noiembrie, procurorii DIICOT Ialomița, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, au efectuat două percheziții domiciliare în urma cărora au fost ridicate opt telefoane mobile, suma de 1.759 de lei, un pliculeț cu fragmente vegetale de culoare verde oliv, un dispozitiv metalic tip grinder, precum și înscrisuri cu valoare probatorie.
În cursul zilei de astăzi, Tribunalul Ialomița a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Be the first to comment