Gabriela Firea. „Pandemia a făcut și ea ca numărul violențelor domestice să crească”

Conferința de presă susținută de Gabriela Firea alături de Marian Pavel. FOTO CJ Ialomița

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse, Gabriela Firea, a susținut marți, 14 decembrie, o conferință de presă la sediul Consiliului Județean Ialomița pe tema „Victimele violenței domestice”, ocazie cu care a anunțat că a vorbit cu ministrul de Interne, Lucian Bode, pentru implementarea cât mai rapidă a brățării electronice pentru victimele agresiunilor. Ea a precizat că 33 de femei și-au pierdut viața anul acesta din cauza loviturilor primite.

În cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o alături de președintele CJ Ialomița, Marian Pavel, Gabriela Firea a spus că pandemia a făcut ca numărul violențelor domestice să crească.

„Am vizitat astăzi câteva dintre victimele violenței domestice din județul Ialomița. Am vorbit despre coșmarul prin care au trecut până să ceară ajutorul autorităților. În România, violența în familie este un subiect extrem de important, care mă preocupă atât ca femeie, soție și mamă, cât și ca ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de șanse. Pandemia începută în 2020 a făcut și ea ca numărul violențelor domestice să crească. Ca urmare a campaniilor de informare, victimele care au sunat să ceară ajutor la serviciul Helpline 0800 500 333 au fost mai multe decât în anii trecuți. În spatele statisticilor care apar pe hârtie în rapoartele oficiale sunt femei, fete și copii abuzați cărora le e frică și rușine să-și mărturisească dramele prin care trec. Sau care încă mai speră că, într-o zi, agresorii lor se vor schimba. Sau că autoritățile nu îi vor face scăpați pe cei care îi terorizează”, a explicat Gabriela Firea.

Ea a mai spus că a vorbit cu ministrul de Interne, Lucian Bode, pentru implementarea proiectului brățării electronice pentru agresori.

„Am discutat zilele acestea cu domnul ministru de Interne, Lucian Bode, și este total de acord ca în perioada următoare să intensificăm eforturile comune, pentru a implementa proiectul brățară electronică pentru agresori, pentru ca aceștia să fie monitorizați și să fie identificați dacă se apropie nepermis de victimă”, a spus Firea.

Și președintele CJ Ialomița, Marian Pavel, a anunțat că susține ferm eforturile pentru combaterea violenței domestice sub toate formele sale, știind că acest fenomen prin gravitatea și complexitatea lui lasă răni adânci în întreaga societate.

„Nu există nicio justificare pentru violență. Este nevoie de acțiune, politici publice de sprijin și participare activă pentru a preveni și a limita abuzurile asupra copiilor, femeilor ș.a. Cu toții putem face mai mult și vă invit să nu închidem ochii în fața niciunui act de violență, indiferent de fundamentarea sa”, a spus președintele CJ Ialomița, Marian Pavel.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*