Un tânăr de 23 de ani a fost rănit, luni dimineață, în urma unui accident rutier petrecut pe DN 2C, între localitățile Grivița și Amara din județul Ialomița.
Potrivit polițiștilor ialomițeni, un bărbat în vârsta de 56 ani, din Adjud, Vrancea, se deplasa, luni dimineață, pe DN 2C, din direcția Grivița către Amara, la volanul unui autoturism, iar la un moment dat, în timp ce încerca să efectueze o manevră de depășire, a realizat ca nu are suficient timp pentru a reintra pe sensul său de mers, a frânat brusc și a pierdut controlul asupra direcției de deplasare pătrunzând pe sensul opus, pe care se deplasa regulamentar o autoutilitară încărcată cu produse de panificație condusă de un bărbat de 33 ani din municipiul Slobozia.
Cel de-al doilea șofer, pentru a evita impactul frontal a virat dreapta, iar autoutilitara a părăsit șoseaua și a ieșit pe câmp, unde a izbit o rulotă cu pepeni.
La fața locului s-au deplasat de urgență și pompierii din cadrul Detașamentului Slobozia, cu o autospecială de stins incendii, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială SMURD și un echipaj SAJ Ialomița – Substația Slobozia.
„În urma evenimentului au rezultat două victime, conștiente, neîncarcerate, șoferul autoturismului și pasagerul dreapta al șoferului autoutilitarei, bărbați cu vârstele de 56 ani și respectiv 23 ani, examinați de către echipajele medicale de la locul intervenției. Ulterior, șoferul autoturismul a refuzat transportul la spital, iar cea de a doua victimă a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia”, au transmis reprezentanții ISU Ialomița
Cei doi șoferi au fost testați alcooltest rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Be the first to comment