FOTO O femeie de 81 de ani a murit într-un incendiu care i-a cuprins locuința din comuna Grivița

Viață curmată într-un incendiu în comuna Grivița. FOTO ISU Ialomița
Viață curmată într-un incendiu în comuna Grivița. FOTO ISU Ialomița

O femeie din Grivița în vârstă de 81 de ani a murit, joi dimineață, într-un incendiu care i-a cuprins locuința.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Ialomița, apelul a fost primit în dispeceratul integrat la ora 05.33, iar spre locul intervenției s-au deplasat două echipaje de pompieri de la Detașamentul Slobozia, cu două autospeciale cu apă și spumă, și unul de prim-ajutor cu o ambulanță SMURD.

„Din păcate, focul și materialele care au ars în jurul ei i-au luat femeii orice șansă de supraviețuire, trupul acesteia fiind găsit în holul unei construcții-anexă acoperit cu materiale combustibile arse”, au precizat sursele citate.

Pompierii au acționat mai bine de patru ore pentru stingerea flăcărilor, care au mai înghițit locuința și anexele acesteia – nouă încăperi din locuință și construcții adiacente, însumând aproximativ 150 de metri pătrați, cu bunurile din acestea, circa cinci metri cubi de lemne de foc și aproximativ o tonă de grâu.

Cel mai probabil, focul s-a extins de la o lumânare lăsată aprinsă în preajma unor materiale textile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*