FOTO Loc de joacă la Rădulești, realizat în doar două luni printr-un proiect finanțat de ADI Ialomița

Loc de joacă la Rădulești, realizat în doar două luni. FOTO CJ Ialomița
Loc de joacă la Rădulești, realizat în doar două luni. FOTO CJ Ialomița

Președintele Consiliului Județean Ialomița, Victor Moraru, a participat marți, 14 iulie, la conferința de presă organizată cu ocazia finalizării proiectului de construcție a unui loc de joacă în comuna Rădulești, cu finanțare ADI Ialomița, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală 2020, alături de domnul primar Constantin Micu.

Un lucru interesant de menționat este că implementare proiectului s-a făcut în doar două luni, deși durata de execuție conform contractului era de cinci luni.

„Contractul de finanțare a fost semnat în data de 30 aprilie 2020 și proiectul a fost finalizat în doar aproximativ două luni, ceea ce mă bucură foarte tare. O dovadă în plus că, dacă ne concentrăm cu toții, dacă colaborăm, putem realiza lucruri mari”, a declarat Victor Moraru.

Valoarea proiectului a fost de 319.049,68 lei, din care 200.000 de lei finanțare nerambursabilă din cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală Ialomița 2020, iar 119.049,68 lei a fost suma suportată din bugetul UAT Rădulești.

Beneficiari vor fi cei 1150 de ialomițeni din comuna Rădulești, care se pot bucura de un loc de joacă  cu o suprafață teren 815 mp, amplasat  pe strada Primăriei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*