FOTO Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier petrecut în apropierea localității ialomițene Bărbulești

Accident rutier pe DN 1D, în apropierea comunei Bărbulești. FOTO ISU Ialomița

Salvatorii de la Detașamentul de pompieri Urziceni au fost solicitați să intervină miercuri, 14 aprilie, la un accident rutier petrecut pe DN 1D, în apropierea localității Bărbulești, în care au fost implicate două autoturisme. Două persoane au ajuns la spital în urma accidentului rutier.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, salvatorii s-au deplasat de urgență la locul evenimentului cu o autospecială de intervenție, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și două echipaje SAJ Ialomița – substația Urziceni, venite în sprijin.

„În urma accidentului au rezultat trei victime, conștiente și neîncarcerate care au fost monitorizate de echipajele SMURD și SAJ. După acordarea primului ajutor medical, o victimă a fost preluată de echipajul SMURD, una preluată de echipajul SAJ, ambele fiind transportate la Spitalul Municipal Urziceni. A treia victimă a refuzat transportul la spital”, au transmis reprezentanții ISU Ialomița.

Polițiștii prezenți la fața locului au început cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*