FOTO Doi morți, între care o fetiță de 10 ani, și trei răniți, într-un accident rutier petrecut între Fetești și Movila

Accident rutier pe DJ 212, între localitățile Fetești și Movila. FOTO ISU Ialomița

O fetiță în vârstă de 10 ani și un bărbat de 28 de ani au murit, sâmbătă dimineață, iar alte trei persoane au fost rănite într-un accident rutier petrecut pe DJ 212, între localitățile Fetești și Movila, în care au fost implicate două autoturisme.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, accidentul a avut loc în jurul orei 09.15, iar la locul solicitării s-au deplasat de urgență două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Fetești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă având și modul de descarcerare, o ambulanța SMURD, trei echipaje ale SAJ Ialomița – substația Fetești și un echipaj al elicopterului SMURD, venit în sprijin.

„Din eveniment au rezultat cinci victime, patru adulți și un minor în vârstă de 10 ani. Două dintre victime au rămas prinse între fiarele contorsionate ale mașinilor, eliberarea lor necesitând efectuarea unor manevre de descarcerare din caroseriile avariate. Din nefericire una dintre victimele încarcerate, fetița în vârstă de 10 ani, prezenta leziuni incompatibile cu viața. Ea a fost preluată de echipajul SAJ care a declarat decesul”, au precizat, inițial, reprezentanții ISU Ialomița.

Ulterior, polițiștii ialomițeni au transmis că a mai decedat un bărbat de 28 de ani, chiar șoferul vinovat de producerea accidentului.

„Din primele verificări efectuate a reieșit că, în timp ce conducea un autoturism din direcția Movila către Fetești pe DJ 12, un bărbat de 28 de ani, din comuna Movila, ar fi depășit pe linie continuă și a lovit frontal un alt autovehicul care circula regulamentar din sens opus, la volanului căruia se afla un bărbat de 36 de ani. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul a doua persoane și rănirea altor trei, acestea fiind transportate la unități medicale”, au transmis polițiștii ialomițeni.

Celorlalte victime le-a fost acordat primul ajutor medical de echipajele de la locul intervenției. Ulterior, un bărbat ce prezenta multiple fracturi la membre a fost transport pe calea aerului de către elicopterul SMURD la Constanta. Celelalte două victime, ambele femei, care prezentau diferite traumatisme, au fost transportate de către echipajele SAJ, la Spitalul Municipal Fetești.

Se continua cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpa și vătămare corporală din culpă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*