Un autotren încărcat cu 24 de tone de azotat s-a răsturnat pe DN 2A Slobozia – Constanța, la ieșire din orașul Țăndărei spre Constanța, în urma unui accident, iar o parte din încărcătură a ajuns pe suprafața de rulare.
La fața locului au fost trimise trei echipaje de salvatori de la Detașamentul de pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de cercetare CBRN, o ambulanță SMURD, în sprijin și un echipaj SAJ Ialomița.
„Din evenimentul rutier au rezultat două victime, șoferii celor două vehicule, care au fost monitorizate de echipajele medicale la locul intervenției, ulterior, o victimă a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la Spitalul Orășenesc Țăndărei, iar cealaltă victimă a refuzat transportul la spital. Nu sunt scurgeri de combustibil la locul evenimentului și nu există pericolul unei explozii”, au transmis reprezentanții ISU Ialomița.
Pompierii au izolat zona și au evacuat preventiv un număr de 12 persoane, aflate într-o unitate de alimentație publică din apropierea locului unde s-a produs evenimentul.
Traficul este deviat pe următoarea rută ocolitoare: DN 2A, km 101-> DN 3B-> DJ 212-> DN 2A, km 90+600.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomița informează contribuabili interesați că Declarația unică (D112) a fost modificată prin Ordinul președintelui ANAF nr. 14 din 7 ianuarie 2021 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de […]
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au fost sesizați în data de 31 iulie, cu privire la faptul că o femeie de 59 de ani, din localitatea Fetești, ar fi fost amenințată și agresată fizic […]
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au desfășurat în cursul zilei de 23 aprilie o acțiune de prevenire a răspândirii virusului Covid 19, precum și de protejare a populației de anumite practici comerciale ilicite, în zona […]
Be the first to comment