Cinci persoane au fost rănite, miercuri după-amiază, într-un accident rutier petrecut în zona Popasului Chirana, două dintre victime fiind transportate la spital.
Potrivit ISU Ialomița, echipaje de la Detașamentul Slobozia – Garda de intervenție Țăndărei, cu o autospecială SMURD, o autospecială pentru stingere și două echipaje ale SAJ Ialomița, au intervenit în jurul orei 15.15 pe DN 2A, în zona Popasului Chirana, pentru acordarea îngrijirilor medicale victimelor unui accident rutier.
„În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau cinci persoane. În urma evenimentului au rezultat cinci victime, conștiente și neîncarcerate, care au fost asistate de echipajele medicale de la locul intervenției”, au transmis reprezentanții ISU Ialomița.
Echipajul SMURD a preluat o victimă în vârsta de 24 de ani și echipajul SAJ o victimă în vârstă de 31 de ani, acestea fiind transportate la Spitalul Orășenesc Țăndărei. Celelalte trei victime, după monitorizare au refuzat transportul la spital.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii ialomițeni au marcat Ziua Mărțișorului prin oferirea unor simboluri ale primăverii, doamnelor și domnișoarelor aflate în trafic. Ca în fiecare an, polițiștii au continuat tradiția „sancționării cu felicitări” participantelor la trafic, cu ocazia mărțișorului. […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor: societăți, societăți/companii naționale, regii autonome, institute naționale de cercetare-dezvoltare, subunitățile fără personalitate juridică din România care aparțin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, cu excepția subunităților […]
Viceprimarul municipiului Slobozia, Gabriel Mușat, a fost ales să preia atribuțiile de primar după ce, prin ordin al prefectului, mandatul primarului Adrian Mocioniu a încetat înainte de termen. Consiliul Local al Municipiului Slobozia s-a reunit, […]
Be the first to comment