Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, de la începutul anului și până la 31 octombrie 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 1.317,70 milioane lei, cu 242,96 milioane lei mai mult decât în perioada similara a anului precedent.
Structurată pe bugete, situația veniturilor colectate atât prin conformare voluntare la plată precum și prin măsurile de executare silită, se prezintă astfel:
– bugetul de stat a înregistrat o sumă colectată în valoare de 520,63 milioane lei, cu 68,62 milioane lei mai mult decât în cele zece luni ale anului 2023;
– la bugetul asigurărilor sociale de stat s-au colectat 523,38 milioane lei, cu 85,20 milioane mai mult decât în perioada similară a anului trecut;
– la bugetul asigurărilor pentru șomaj, sumele colectate au fost în cuantum de 9,23 milioane lei, cu 3,1 milioane lei mai puțin decât în perioada de referință a anului precedent;
– la bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate, suma încasată s-a ridicat la valoarea de 264,46 milioane lei cu 92,24 milioane lei mai mult decât în perioada ianuarie-octombrie 2023.
Be the first to comment