Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în primele nouă luni ale anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 837,91 milioane de lei.
Structurată pe bugete, situația veniturilor colectate atât prin conformare voluntare la plată precum și prin măsurile de executare silită, se prezintă astfel:
bugetul de stat a înregistrat o sumă colectată în valoare de 329,38 milioane de lei;
la bugetul asigurărilor sociale de stat s-au colectat 349,52 milioane de lei;
la bugetul asigurărilor pentru șomaj, sumele colectate au fost în cuantum de 11,77 milioane de lei;
la bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate, suma încasată s-a ridicat la valoarea de 147,24 milioane de lei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Cetățenii municipiului Slobozia sunt așteptați la ghișeele instituției, unde administrația publică locală a luat toate măsurile de siguranță, atât pentru public, cât și pentru personal. Pentru minimizarea interacțiunii directe și a riscului de răspândire a […]
Pentru a veni în sprijinul populației, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) extinde modalitatea de înscriere la vaccinare, fără programare în platforma electronică. Astfel, începând de sâmbătă, 8 mai, persoanele […]
INDAGRA & INDAGRA FOOD 2024, un concept de networking de referință pentru profesioniștii din industria agricolă și alimentară, se desfășoară între 30 octombrie și 3 noiembrie în Centrul Expozițional ROMEXPO. Aceste manifestări reunesc lideri de […]
Be the first to comment