Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna a unsprezecea a anului, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 96,07 milioane de lei, cu 4,51 milioane de lei mai mult ca în aceeași luna a anului precedent.
Structurată pe bugete, situația veniturilor colectate atât prin conformare voluntare la plată precum și prin măsurile de executare silită, se prezintă astfel:
- bugetul de stat a înregistrat o sumă colectată în valoare de 39,37 milioane de lei, cu 1,93 milioane de lei mai mult decât în perioada similara a anului trecut;
- la bugetul asigurărilor sociale de stat s-au colectat 39,99 milioane de lei, cu 2,69 milioane mai mult decât în luna noiembrie a anului 2021;
- la bugetul asigurărilor pentru șomaj, sumele colectate au fost în cuantum de 1,21 milioane de lei, cu 0,06 milioane de lei mai mult decât în luna a unsprezecea a anului trecut;
- la bugetul Fondului Național Unic de Asigurări de Sănătate, suma încasată s-a ridicat la valoarea de 15,50 milioane de lei, cu 0,17 milioane de lei mai puțin față de perioada de referință.
Be the first to comment