Poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale au acționat în cursul zilei de ieri, 6 iunie, în orașul Țăndărei în vederea depistării unei persoane urmărite la nivel internațional.
Astfel, în urma activităților specifice, polițiștii de investigații criminale au depistat o femeie, de 35 de ani, din orașul Țăndărei, pe numele căreia era instituită măsura urmăririi la nivel internaţional, întrucât se sustrăgea de la executarea unui mandat european de arestare, emis de autorităţile judiciare din Spania pentru comiterea infracțiunilor de jaf prin violență sau omor prin intimidare.
Persoana în cauză a fost preluată sub escortă, iar în baza ordonanţei de reţinere emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al inspectoratului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor, persoane impozabile care sunt înregistrate în România pentru utilizarea regimului special pentru vânzarea la distanţă de bunuri importate din teritorii terţe sau ţări terţe, prevăzut la art. […]
În noaptea de 16 spre 17 martie, la puțin timp după miezul nopții, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină la un incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Perieți. Pompierii au reușit să stingă focul […]
Salvatorii ialomițeni vor monitoriza permanent, cu ocazia minivacanței prilejuită de Ziua Națională a României, dinamica intervențiilor la nivel județean, iar la nevoie vor fi dispuse măsuri imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns, în sprijinul cetățenilor. […]
Be the first to comment