Echipa de handbal CSM Unirea Slobozia a făcut mai multe transferuri și a adus mai multe jucătoare importante.
Cel mai recent transfer este al pivotului Ioana Toader, 27 de ani. Originară din Târgu Jiu, Ioana s-a format ca handbalistă în orașul natal și la Centrul Național de Excelență de la Râmnicu Vâlcea. A debutat la senioare în tricoul celor de la Activ Ploiești, iar apoi a evoluat la CS Mioveni și CSM Târgu Jiu, echipe alături de care a reușit promovarea în Liga Florilor. În sezonul trecut, a jucat la CSM Deva, iar acum abia așteaptă să debuteze oficial pentru Clubul Sportiv Municipal Unirea Slobozia.
“Mă bucur să mă alătur echipei Sloboziei și abia aștept să cunosc suporterii! Vin cu dorința de a câștiga și de a ajuta echipa pentru îndeplinirea obiectivelor propuse”, a declarat Ioana.
Conducătorul de joc Larisa Șerban, 25 de ani, se alătură, din această vară, echipei CSM Unirea Slobozia. Originară din Războieni Cetate, județul Alba, Larisa a deprins tainele handbalului la Sebeș, iar la o vârstă fragedă a debutat în Liga Florilor, la Măgura Cisnădie. A continuat la CSM Reșița, HC Zalău, iar în ultimele sezoane a fost una dintre jucătoarele de bază ale Universității Cluj. Cu siguranță, Larisa va reprezenta un mare plus și pentru Clubul Sportiv Municipal Unirea Slobozia.
Este originară din Suceava, dar cea mai însemnată perioadă a junioratului a petrecut-o la Baia Mare. Diana Nichitean, 26 de ani, a debutat în competiția senioarelor la HC Zalău, sub bagheta lui Gheorghe Tadici, și a mai jucat la Universitatea Cluj-Napoca și CSM Galați. Joacă pe postul de inter stânga, dar poate evolua cu succes și ca inter dreapta.
Extrema stângă Bianca Stanca, 26 de ani, se alătură, CSM Unirea Slobozia. Originară din Drăgășani, Bianca a deprins jocul de handbal la Râmnicu Vâlcea, iar prima echipă de seniori la care a evoluat a fost FC Argeș Pitești. A mai jucat la CSM Târgu Jiu și CSM Iași, cu ambele echipe reușind promovarea în Liga Florilor.
Handbalistă cu mare experiență, Raluca Dăscălete revine, după 6 ani, la Clubul Sportiv Municipal Unirea Slobozia. Raluca a mai evoluat pentru echipa noastră în perioada 2014-2018, fiind una dintre cele mai apreciate jucătoare ale Sloboziei. A continuat apoi, tot în Liga Florilor, la CSM Slatina, Rapid București, SCM Râmnicu Vâlcea și Știința București. Are 32 de ani, evoluează ca inter stânga sau pivot, iar punctul ei forte este faza defensivă.
Be the first to comment