Două persoane au ajuns la spital în urma unei deflagrații ce a avut loc în locuința lor din localitatea ialomițeană Gheorghe Doja

O explozie s-a produs, vineri dimineață, într-o casă din comuna Gheorghe Doja. FOTO ISU Ialomița

Două persoane au ajuns la spital, vineri dimineață, după ce, în jurul orei 01.25, o explozie s-a produs în locuința lor din comuna Gheorghe Doja, din cauza unor scăpări de gaze combustibile. Deflagrația a fost urmată de un incendiu.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, la fața locului s-au deplasat de urgență pompierii de la Garda de intervenție Slobozia, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și două echipaje ale SAJ Ialomița – Substația Slobozia. În sprijinul salvatorilor au fost alertați și membri Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate.

„La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent, lângă locuință fiind găsită o persoană rănită, un bărbat în vârstă de 50 de ani, care s-a autoevacuat și care prezenta arsuri de gradele I, II şi III pe suprafața corpului. Din interiorul locuinței, salvatorii au scos o femeie în vârstă de 83 de ani, pe care au predat-o echipajului SAJ, pentru îngrijiri medicale. După acordarea primului ajutor, victimele conștiente au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ și transportate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia”, au precizat reprezentanții ISU Ialomița.

O explozie s-a produs, vineri dimineață, într-o casă din comuna Gheorghe Doja. FOTO ISU Ialomița

În timp ce echipajele medicale acordau primul ajutor victimelor, pompierii au intervenit pentru stingerea focului și înlăturarea efectelor exploziei. În urma incendiului au ars mobilier, electrocasnice, materiale textile, tavanul din lemn pe aproximativ 20 de metri pătrați. Locuința a suferit avarii datorită deflagrației. Intervenția promptă a pompierilor a limitat propagarea incendiului la anexele și casele aflate în proximitatea casei distruse de explozie și incendiu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*