Accident rutier între două autoturisme, petrecut în Fetești. FOTO IPJ Ialomița
Doi bărbați au ajuns la spital vineri, 20 august, răniți în urma unui accident rutier petrecut în Fetești.
Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița, accidentul s-a petrecut în jurul orei 11.30, pe raza municipiului Fetești, între două autoturisme, ambii conducători auto suferind leziuni corporale.
Ce doi bărbați, de 36 și 47 de ani au fost testați cu aparatul Drager, rezultatele indicând valori negative. Ei au fost transportați la Spitalul din Fetești pentru investigații medicale.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un bărbat de 52 de ani a fost depistat în flagrant de polițiștii ialomițeni, după ce ar fi pescuit peste 65 de kilograme de pește din speciile somn, crap, șalău, plătică și știucă, în perioadă […]
Patru angajați ai Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Feteşti au fost trimiși în judecată pentru luare de mită, în același dosar fiind cercetate și două persoane fără calitate specială, una pentru trafic […]
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna a opta a anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 81,67 milioane lei, cu 4,21 mii lei mai […]
Be the first to comment