Doi răniți în urma unui accident rutier petrecut în apropiere de localitatea ialomițeană Munteni Buzău

Doi răniți în urma unui accident rutier petrecut în apropiere de Munteni Buzău. FOTO ISU Ialomița

Salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină joi, 9 septembrie, în jurul orei 09.10, la un accident rutier produs între două autoturisme, petrecut în apropiere de Munteni Buzău. Două persoane au ajuns la spital.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, pompierii de la Garda de intervenție Slobozia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și două echipaje ale SAJ Ialomița, la un accident rutier produs la intersecția cu Munteni Buzău.

„În urma accidentului au rezultat trei victime, conștiente și neîncarcerate, care au fost monitorizate de echipajele SMURD ș SAJ la locul intervenției. După acordarea primului ajutor medical, două victime au fost preluate și transportate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia de echipajele SAJ, iar a treia victimă a refuzat”, au precizat reprezentanții ISU Ialomița.

Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că evenimentul rutier s-a produs ca urmare a coliziunii dintre un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani, din orașul Căzănești, și un alt autoturism condus de un bărbat de 72 de ani, din comuna Munteni Buzău. În urma impactului,  șoferul în vârstă de 72 de ani și soția acestuia, de 68 de ani, pasager în autoturism au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul Drager, în ambele cazuri rezultatele indicând valori negative. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Pompierii au asigurat și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, precum și sablarea carosabilului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*