Doi membri ai comisiei din cadrul unei secții de votare din Fetești au fost acuzați de neglijență în serviciu după ce au acordat dreptul de vot unei persoane care nu avea domiciliul în județul Ialomița.
„Totodată, astăzi, 01 decembrie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești au fost sesizați cu privire la faptul că, doi membri ai comisiei din cadrul Secției de votare nr. 43 din municipiul Fetești, responsabili cu urna mobilă, ar fi acordat dreptul de vot unei persoane care nu avea domiciliul pe raza județului Ialomița, fiind internată într-o unitate spitalicească. Aceștia nu ar fi verificat în prealabil dacă alegătorul deținea viză de reședință într-o localitate din județul Ialomița” – IPJ Ialomița.
De asemenea, persoana care a solicitat urna mobilă, fără a avea acest drept a fost sancționată contravențional cu avertisment scris.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul comiterii infracțiunii de “Neglijență în serviciu.”
Be the first to comment