Doi bătrâni au suferit atacuri de panică după ce casa lor din comuna Movila a fost distrusă de flăcări

Incendiu la o casă din localitatea Movila. FOTO ISU Ialomița
Incendiu la o casă din localitatea Movila. FOTO ISU Ialomița

O bătrână de 72 de ani a suferit arsuri pe mâini, marți dimineață, după ce un incendiu i-a cuprins locuința din comuna ialomițeană Movila. Atât ea, cât și soțul ei, au avut atacuri de panică, dar numai femeia a fost transportată la spital.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița, marți dimineață, în jurul orei 06.45, dispeceratul instituției a fost anunțat despre izbucnirea unui incendiu la o casă a unui cetățean din localitatea Movila. Pentru stingerea flăcărilor au acționat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Slobozia și membrii serviciului voluntar cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

„La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei. Incendiul a fost localizat operativ și lichidat după aproximativ două ore și jumătate”, au precizat reprezentanții ISU Ialomița.

La locul intervenției, echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical proprietarilor casei, un bărbat în vârstă de 81 ani cu atac de panică, care a refuzat transportul la spital, și soției acestuia, în vârstă de 72 de ani, cu atac de panică și arsuri la nivelul membrelor superioare. Ulterior, femeia a fost transportată la Spitalul Orășenesc Țăndărei.

Nu a existat pericol de extindere la vecinătăți. În incendiu au ars aproximativ 150 de metri pătrați din acoperișul casei, bunuri electrocasnice, șase ferestre, trei uși din lemn și mobilierul din interior. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un scurtcircuit electric cauzat de aparatele electrocasnice lăsate sub tensiune care au suprasolicitat priza electrică.

Incendiu la o casă din localitatea Movila. FOTO ISU Ialomița
Incendiu la o casă din localitatea Movila. FOTO ISU Ialomița

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*