Doi bărbați au fost prinși de polițiștii din Ialomița după ce au vânat mai mulți iepuri și un căprior, ei fiind cercetați pentru braconaj cinegetic și transportul vânatului.
La data de 2 martie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Ciocârlia, au depistat pe un fond cinegetic de pe raza comunei Ciocârlia, un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din județul Ilfov.
În urma controlului autovehiculului, în portbagaj au fost descoperiți 3 saci din plastic în care se aflau 4 iepuri de câmp, un căprior mascul, un binoclu și un cuțit de vânătoare. Polițiștii au efectuat verificări în zonă și au depistat în apropierea autoturismului, pe câmp, un alt sac în care se aflau 2 iepuri.
Șoferul, precum și un alt bărbat de 29 de ani, pasager al autoturismului, sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj și transportul vânatului, fapte prevăzute de legea 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic.
Autoturismul precum și animalele vânate au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
Be the first to comment