Consiliul Județean Ialomița organizează miercuri, 02 februarie, de la ora 10.00, în Sala „Europa“, o dezbaterea publică având ca temă Proiectul bugetului județului Ialomița pe anul 2022. Dezbaterea este organizată în temeiul Legii nr. 317/2021 a bugetului de stat pe anul 2022, Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare şi a Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică.
Potrivit reprezentanților instituției, vor fi prezentate tendințele şi prioritățile bugetare pe anul 2022 măsurile de încadrare în alocările bugetare şi de asigurare a funcționării la standarde de calitate a administrației publice județene şi a instituțiilor publice aflate sub autoritatea Consiliului Județean Ialomița.
Autoritățile administrației publice, organizațiile şi asociațiile interesate, mediul local de afaceri şi cetățenii sunt invitați să participe la dezbaterea publică în cadrul căreia pot fi prezentate propuneri, sugestii și opinii privind conținutul proiectului de buget pe anul 2022.
Be the first to comment