Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au intensificat la sfârșitul săptămânii trecute acțiunile în centrele comerciale și piețele de pe raza județului Ialomița, cu privire la modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniul comerțului cu legume-fructe.
În urma acestor activități au fost verificați operatori economici de pe raza municipiului Slobozia și comunelor Roșiori și Scânteia, iar în urma neregulilor constatate a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru evaziune fiscală și a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare totală de 1.500 de lei.
În perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice vor intensifica verificările pentru combaterea comerțului ilicit, în special cu produse alimentare.
Exemplu:
În urma verificărilor economice efectuate la punctul de lucru al unei societăți din comuna Roșiori, s-a constatat că agentul economic comercializa legume și fructe fără a putea prezenta documente justificative pentru toate sumele încasate. În acest sens, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 1.500 de lei fiind totodată confiscată și cantitatea de legume și fructe pentru care nu exista evidență în documente.
Be the first to comment