Consiliul Județean Ialomița a fost convocat pentru miercuri, 14 octombrie, într-o ședință extraordinară, în care se vor dezbate trei proiecte de hotărâre.
Astfel, pe lista consilierilor județeni ialomițeni se vor afla pentru dezbatere:
- Proiect de hotărâre privind aprobarea finanțării nerambursabile a proiectelor depuse în cadrul programului sportiv de utilitate publică ”Promovarea sportului de performanță”, aferent sezonului competițional 2020-2021, și încheierea contractelor de finanțare;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea acordării burselor de ajutor social elevilor care frecventează cursurile Școlii Profesionale Speciale ”Ion Teodorescu” Slobozia, pentru semestrul I al anului școlar 2020 – 2021;
- Proiect de hotărâre privind aprobarea execuției bugetului general al județului Ialomița, la trimestrul III, anul 2020.
Ședința este publică.
Be the first to comment