Meteorologii au anunțat că județul Ialomița se află sub cod roșu de caniculă și în ziua de 18 iulie.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, municipiul București, Călărași, Ialomița, Brăila, Tulcea și Constanța valul de căldură va continua să fie intens. Se vor înregistra temperaturi maxime între 38 și 41 de grade, iar pe litoral vor fi de 34…37 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Minimele termice nu vor coborî sub 22…24 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.
În zilele următoare valul de căldură se va restrânge treptat și va slăbi în intensitate, dar va mai fi caniculă și disconfort termic, cu precădere în sud-estul țării.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița va monitoriza, în perioada 16 – 18 septembrie, cu ocazia desfășurării Festivalului „Vlah Spirit Motor Fest” – ediția I și a Târgului „Pâinea și vinul” […]
Președintele Consiliului Județean Ialomița, Marian Pavel, a semnat luni, 21 septembrie, în foaierul Sălii Europa, șapte proiecte finanțate din Programul Județean de Dezvoltare Locală 2021. Valoarea totală a proiectelor semnate de reprezentanții localităților Albești, Adâncata, […]
Salvatorii de la Detașamentul de pompieri Urziceni au intervenit vineri, 11 iunie, în jurul orei 12.40, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă la un accident rutier produs în municipiul Urziceni. Potrivit ISU […]
Be the first to comment