Cod Galben, ce prevede averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină, valabil pentru județul Ialomița

Atenționare meteorologică Cod Galben

Administrația Națională de Meteorologie a emis a atenționare Cod Galben, de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă și pentru județul Ialomița până în seara zilei de sâmbătă, 12 iunie, ora 21.00.

Astfel, pe parcursul zilei de sâmbătă în zonele de deal și de munte, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Transilvaniei, local în Moldova și în sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 25 – 30 l/mp și izolat 40 l/mp.

Manifestări de instabilitate atmosferică accentuată vor fi și în restul teritoriului, dar pe suprafețe mai mici și pe intervale mai scurte de timp.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administrația Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*