Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat joi, 08 aprilie, contractul pentru „Realizarea lucrărilor de Reabilitare a Podului peste brațul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680” cu Asocierea MARISTAR COM SRL – HYDROSTOY AD.
Potrivit reprezentanților companiei, valoarea contractului este de 67.753.035,18 lei, fără TVA, iar durata contractului este de 24 de luni – perioadă de execuție a lucrărilor, iar perioada de garanție a lucrărilor de cinci ani.
Podul peste Dunăre de la Fetești este un pod combinat de cale ferată și șosea, de tip constructiv (grinzi cu zăbrele și viaducte de acces), care traversează brațul Borcea al fluviului Dunărea și, împreună cu podul similar de la Cernavodă, conectează regiunile Dobrogea și Muntenia.
În cadrul contractului de reabilitare vor fi realizate o serie de lucrări de reparații complexe, precum înlocuirea hidroizolației și a căii pe partea carosabilă și trotuare, înlocuirea parapetului pietonal și direcțional, înlocuirea rosturilor de dilatație, lucrări de reparații cu betoane speciale – la placa de suprabetonare a viaductelor de acces și la pile, lucrări de refacere a protecției anticorozive la structura metalică, atât pe podul principal, cât și pe viaductele de acces, care vor permite aducerea podului la o stare tehnică în conformitate cu cerințele de calitate prevăzute în legea 10/1995 privind rezistența și stabilitatea la acțiuni statice și dinamice, siguranța în exploatare și protecția mediului.
Be the first to comment