Casa Municipală de Cultură Slobozia își reia activitatea culturală luni, 26 octombrie, cu spectacolul de teatru „O femeie împărțită la doi”, programat de la orele 19.00.
„Suntem optimiști și ne menținem spectacolele programate după expirarea celor 14 zile de suspendare a activității instituției noastre, prevăzute de Hotărârea nr.72/ 9.10.2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița. Astfel, invităm publicul luni, 26 octombrie, de la ora 19.00, la comedia O femeie împărțită la doi”, au transmis reprezentanții instituției.
Piesa finalului de octombrie prezintă publicului o comedie energică despre căile încurcate ale amorului. Ea, tânără, frumoasă și prezentabilă, îi vrea pe amândoi: pe unul, iubit de casă, iar pe celălalt, pentru când nu este primul acasă. Nici nu mai contează că aceștia sunt cei mai buni prieteni. Totuși, amantul are remușcări, iar până la șantaj este doar un pas. Oare va reuși Mora să iasă basma curată din încurcătura amoroasă? Ce se va alege de iubitul ei cel blând și îndrăgostit orbește? Spectatorii vor descoperi urmărind comedia „O femeie împărțită la doi”.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și la Casa de bilete a Casei Municipale de Cultură. Spectacolul de teatru va fi susținut cu respectarea tuturor măsurilor sanitare în vigoare pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV2. În cazul prelungirii interdicției de a organiza spectacole în spații închise, punerea în scenă a piesei va fi reprogramată.
Be the first to comment