Șofer mort după ce a intrat cu mașina într-un copac, în Andrășești. Autoturismul a luat foc, iar conducătorul auto nu a mai putut ieși

Accident rutier la intrare în Andrășești. Autoturismul a luat foc, iar șoferul nu a mai putut ieși. FOTO IPJ Ialomița

O femeie a murit într-un un accident de circulație petrecut joi, 2 decembrie, în jurul orei 21.30, pe DN 2A, la intrare în localitatea Andrășești.

Potrivit IPJ Ialomița, din verificările efectuate a reieșit că în evenimentul rutier a fost implicat un autoturism care ar fi părăsit partea carosabilă, a intrat în impact cu un copac de pe marginea drumului, în urma coliziunii mașina fiind cuprinsă de flăcări. Șoferul autovehiculului a rămas încarcerat, fiind declarat decesul acestuia.

La fața locului au ajuns și pompierii militari din cadrul Detașamentului Slobozia, cu o autospecială de stins incendii, un echipaj de descarcerare și unul SMURD, în scurt timp sosind și două ambulanțe ale SAJ Ialomița.

„În momentul sosirii forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la întreg autoturismul, din nefericire conducătorul auto, persoană de sex feminin, de aproximativ 30 ani a fost găsită carbonizată”, au transmis reprezentanții ISU Ialomița.

În continuare se efectuează cercetări la fața locului pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*