Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au identificat un bărbat de 28 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat, faptă săvârșită în noaptea de 15 spre 16 februarie. Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Polițiștii Serviciului de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au identificat un bărbat de 28 de ani, din municipiul Slobozia, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în noaptea de 15 spre 16 februarie, bărbatul ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale de pe raza localității de domiciliu, de unde ar fi sustras suma de 300 de lei.
Cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Ialomița.
Acesta urmează să fie prezentat instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă.
Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale
Be the first to comment