Pe parcursul zilei de marți, 18 mai, vântul va prezenta intensificări susținute în majoritatea zonelor, cu viteze de peste 50 – 60 km/h și local, 70 – 80 km/h.
- Pentru a preveni situațiile de urgență, ISU Ialomița recomandă respectarea următoarelor măsuri:
- Fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;
- Nu treceți prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt;
- Nu vă adăpostiți aproape de construcții improvizate: corturi, schele sau clădiri cu fațade ce prezintă semne de degradare;
- Parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
- În măsura în care este posibil, când vântul bate cu putere, întrerupeți activitățile în aer liber și adăpostiți-vă în locuințe sau în spații care să vă asigure protecția, închideți ușile și ferestrele;
- Nu atingeți firele căzute la pământ;
- În situații de urgență, sunați la 112.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile referitoare la manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
Be the first to comment