Primăria Municipiului Slobozia aduce la cunoștință solicitanților de locuințe sociale, că în conformitate cu prevederile legale în vigoare, este necesar să se întocmească Lista cu ordinea de prioritate, valabilă pentru anul 2025 și supusă aprobării Consiliului Local Slobozia.
În acest scop au fost trimise notificări solicitanților de închiriere locuințe sociale din evidență și în perioada 04 – 25.09.2024 se reactualizează dosarele în vederea întocmirii listei cu ordinea de prioritate pentru repartizarea unei locuințe sociale în anul 2025.
Relații suplimentare se pot obține de la Primăria municipiului Slobozia, Serviciul Managementul Serviciilor de Utilități Publice, etaj II, camera 32, telefon 0243231401 interior 229,230 sau Ghișeul Unic de la parterul Primăriei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația ILnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe ILnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Sistemul centralizat de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți – Târg, județul Ialomița, a înregistrat în ultima perioadă o creștere considerabilă a consumului, dar și o scădere a nivelurilor hidrostatice și hidrodinamice, precum și a […]
Forțele de ordine din Ialomița au continuat activitățile de verificare a modului în care sunt respectate măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Activitățile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării […]
La nivelul parchetelor, în cauzele în care anterior instituirii stării de urgență prin ordonanță a procurorului a fost disjunsă prelungirea dovezilor înlocuitoare cu drept de circulație ale permisului de conducere, emise în temeiul art. 111 […]
Be the first to comment