Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Ialomița, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au organizat ieri, 26 martie 2024, o acțiune de prindere în flagrant a unui funcționar public în timp ce primea o sumă de bani cu titlu de mită.
Potrivit DGA, este vorba despre un angajat al DGASPC Ialomița care a primit suma de 600 de lei de la o persoană, în schimbul neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu.
“În fapt, martorul denunțător avea în îngrijire un minor aflat în plasament ce a părăsit anterior domiciliul acestuia, iar pentru a primi în continuare indemnizația de îngrijitor, angajatul DGASPC i-a cerut, lunar, suma de 600 de lei. Din cercetări a rezultat că era a patra lună în care persoana denunțătoare i-ar fi dat suma respectivă din indemnizația de îngrijire a minorului” – DGA.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.
În cauză, față de angajatul DGASPC Ialomița s-a pus în mișcare acțiunea penală, iar procurorul a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Be the first to comment