Polițiștii ialomițeni au acționat duminică, 1 ianuarie, în vederea combaterii cauzelor generatoare de accidente rutiere, depistării persoanelor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, precum și pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență și a faptelor contra patrimoniului.
Astfel, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, în prima zi a anului 2023, peste 80 de efective de poliție au fost la datorie, angrenate în acțiuni punctuale, organizate atât independent de către polițiști, cât și împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița.
În cursul acțiunii au fost legitimate 120 de persoane, au fost oprite pentru verificări 60 de autovehicule și au fost efectuate controale la șase societăți comerciale. Pe parcursul desfășurării acțiunilor, polițiștii ialomițeni au constatat în flagrant 12 infracțiuni. Pentru neregulile constatate în cadrul acțiunilor punctuale desfășurate, au fost aplicate 73 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 33.615 de lei. De asemenea, polițiștii au reținut șase permise de conducere și au retras un certificat de înmatriculare.
Reamintim faptul că acțiunile preventive și combative privind consumul de alcool și substanțe psihoactive la volan, vor continua și în perioada următoare, polițiștii rutieri vor acționa cu autospecialele dotate cu echipamente de măsurare a vitezei, aparate alcooltest și drugtest, pe drumurile naționale și județene.
Be the first to comment